Cuvântul DOMNULUI a venit din nou la mine, spunând:
KO
Copywork
BTF · 28:1-10 The Pride of Tyre's King Who Claimed to Be a God
성경필사는 빠르게 끝내는 입력 훈련이 아니라, 한 절씩 말씀의 문장과 흐름을 다시 붙드는 시간입니다. 입력 내용은 이 브라우저에 임시 저장되며, 로그인하면 계정에도 저장됩니다.
소제목 단위로 진행 · 에스겔
Fiu al omului, spune prințului Tirului: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că inima ta s-a înălțat și tu ai spus: Eu sunt Dumnezeu, eu șed în scaunul lui Dumnezeu, în mijlocul mărilor; totuși tu ești om și nu Dumnezeu, deși îți pui inima precum inima lui Dumnezeu:
Iată, tu ești mai înțelept decât Daniel; nu este nicio taină pe care ei să o poată ascunde de tine;
Cu înțelepciunea ta și cu înțelegerea ta ți-ai obținut bogățiile și ai obținut aur și argint în tezaurele tale;
Prin înțelepciunea ta cea mare și prin comerțul tău ți-ai înmulțit bogățiile și inima ta s-a înălțat datorită bogățiilor tale.
De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că ți-ai pus inima ca inima lui Dumnezeu;
Iată, de aceea eu voi aduce străini asupra ta, pe cei mai tirani dintre națiuni; și ei își vor scoate săbiile împotriva frumuseții înțelepciunii tale și îți vor întina strălucirea.
Ei te vor coborî în groapă și vei muri de moartea celor care sunt uciși în mijlocul mărilor.
Vei mai spune tu înaintea celui care te ucide: Eu sunt Dumnezeu? Dar tu vei fi om și nu Dumnezeu, în mâna celui care te ucide.
Vei muri de moartea celor necircumciși, prin mâna străinilor, pentru că eu am vorbit aceasta, spune Domnul DUMNEZEU.