Dumnezeu este adăpostul și puterea noastră, un ajutor care nu lipsește niciodată în timp de necaz.
KO
Copywork
BTF 시편 46장
성경필사는 빠르게 끝내는 입력 훈련이 아니라, 한 절씩 말씀의 문장과 흐름을 다시 붙드는 시간입니다. 입력 내용은 이 브라우저에 임시 저장되며, 로그인하면 계정에도 저장됩니다.
소제목 단위로 진행 · 시편
De aceea nu ne vom teme, chiar dacă s-ar muta pământul și munții ar fi duși în mijlocul mării.
Chiar dacă ar urla apele sale și ar fi în clocot, chiar dacă munții s-ar zgudui cu umflarea lor. Selah.
Este un râu, ale cărui pâraie vor înveseli cetatea lui Dumnezeu, locul sfânt al tabernacolelor celui Preaînalt.
Dumnezeu este în mijlocul ei; ea nu se va clătina; Dumnezeu o va ajuta, de la revărsatul zorilor.
Păgânii s-au înfuriat, împărățiile au fost clătinate; el și-a înălțat vocea, pământul s-a topit.
DOMNUL oștirilor este cu noi; Dumnezeul lui Iacob este locul nostru de scăpare. Selah.
Veniți, priviți lucrările DOMNULUI, ce pustiiri a făcut pe pământ.
El face războaiele să înceteze până la marginea pământului; el frânge arcul și retează sulița în bucăți; el arde carul în foc.
Liniștiți-vă și cunoașteți că eu sunt Dumnezeu, voi fi înălțat printre păgâni, voi fi înălțat pe pământ.
DOMNUL oștirilor este cu noi; Dumnezeul lui Iacob este locul nostru de scăpare. Selah.