Dar să mai știi aceasta, că în zilele de pe urmă vor veni timpuri primejdioase.
KO
Copywork
BTF 디모데후서 3장
성경필사는 빠르게 끝내는 입력 훈련이 아니라, 한 절씩 말씀의 문장과 흐름을 다시 붙드는 시간입니다. 입력 내용은 이 브라우저에 임시 저장되며, 로그인하면 계정에도 저장됩니다.
소제목 단위로 진행 · 디모데후서
Fiindcă oamenii vor fi iubitori de sine, lacomi, lăudăroși, mândri, blasfematori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără sfințenie,
Fără afecțiune naturală, călcători de pace, acuzatori falși, lipsiți de autocontrol, feroce, disprețuitori ai celor buni,
Trădători, impulsivi, îngâmfați, iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu,
Având o formă de evlavie dar negându-i puterea; ferește-te de astfel de oameni.
Fiindcă dintre aceștia sunt cei care se furișează în case și captivează femeile fără minte, încărcate cu păcate, purtate de diverse pofte,
Învățând tot timpul și neputând niciodată să vină la cunoașterea adevărului.
Și chiar așa cum Ianes și Iambres s-au împotrivit lui Moise, tot așa și aceștia se împotrivesc adevărului, oameni ai minților corupte și respinși referitor la credință.
Dar nu vor înainta mai departe, fiindcă nebunia lor va fi evidentă tuturor, cum a fost și a acelora.
Tu, însă, ai cunoscut pe deplin doctrina mea, comportarea mea de viață, scopul, credința, îndelunga răbdare, dragostea creștină, răbdarea,
Persecuțiile, nenorocirile care mi s-au întâmplat în Antiohia, în Iconia și în Listra; știi ce persecuții am îndurat, dar Domnul m-a scăpat din toate.
Într-adevăr, toți cei ce voiesc să trăiască evlavios în Cristos Isus vor fi persecutați.
Dar oamenii răi și impostorii vor crește din rău în mai rău, înșelând și fiind înșelați.
Dar tu continuă în cele pe care le-ai învățat și de care ai fost asigurat, știind de la cine ai învățat,
Și pentru că de copil ai cunoscut sfintele scripturi, care sunt în stare să te facă înțelept pentru salvare prin credința care este în Cristos Isus.
Toată scriptura este dată prin insuflarea lui Dumnezeu și este folositoare pentru doctrină, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru educare în dreptate,
Ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, deplin înzestrat pentru toate faptele bune.